Cinci lucruri interesante despre Japonia

Am promis acum ceva timp un articol despre cultura japoneză. Here we go 😀 Toată lumea ştie că Japonia este cunoscută sub numele de Ţara Soarelui Răsare, şi pentru cutremurele dese. De asemenea, Japonia mai este cunoscută şi pentru faimoasele gheişe.

Cinci lucruri faine despre Japonia. Mai multe lucruri frumoase şi interesante puteţi afla prin intermediul literaturii japoneze (Eiji Yoshikawa, Haruki Murakami, etc).

1. Japonia are 3 sisteme de scriere care sunt diferite. Acestea sunt kanji, kiragana şi katakana.

2. Una din mâncărurile tradiţioanale este un soi de supă cu tăieţei plus legume, ceafă de porc şi ouă şi care poartă numele de ramen.

3. Japonia este una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume, deşi nu dispune de resurse naturale.

4.Rata de alfabetizare în Japonia este de 100%.

5. Japonia este constituită din aproximativ 6.800 de insule. Sursă fotografii: pinterest.com

Cum se vede Pămîntul din spaţiu

Sursa fotografii: pinterest.com

 

 

Saturday music

Achiziţii de primăvară

Nu ştiu cum sunt alţii…dar eu nu mă pot abţine când vine vorba de cărţi. 🙂

Seria de „Maze Runner”- James Dashner: am aflat de cărţi după ce am vizionat primul film – The Maze Runner. Pentru că mi-a plăcut, am căutat cărţile, le-am cumpărat, le-am citit şi mi-au plăcut. Merită. Aştept să văd următoarele filme din serie. Sper să fie la fel de bune ca primul şi la fel de bune precum cărţile. The Scorch Trials apare pe 18 septembrie anul acesta. Apropo, seria era la ofertă. 😀

Seria „Divergent”- Veronica Roth: Insurgent – Am văzut anul trecut în toamnă Divergent şi am zis să dau o şansă şi cărţilor. În primul rând, nu mai aveam răbdare până când urma să apare şi partea a doua a filmului şi voiam să ştiu ce se întâmplă. Am ultimul volum al seriei (Experimet, Allegiant) pe care l-am primit cadou de Crăciun, iar acum am dat peste Insurgent, care era la ofertă (doar 22 de lei). Divergent nu mai era, aşa că m-am mulţumit deocamdată cu Insurgent. Tot ce pot să zic, după ce am citit toată seria, e că am văzut şi al doilea film şi m-a dezamagit puţin. Cartea e mult mai faină.

Oraşe de Hârtie – John Green: După cum spuneam într-o postare anterioară (Paper Towns), vreau să citesc acest volum mai ales că filmul apare curând. De John Green am mai citit „Căutând-o pe Alaska”, „Fulgi de Iubire” şi „Sub aceeaşi stea”. Şi nu, „Oraşe de Hârtie” nu era la oferă la raft, deşi la casă am primit o reducere de 11 lei. Voi reveni cu detalii despre carte după ce o voi termina

Big Hero 6 Soundtrack

Enjoy 😀

 

Şi roboţii pot avea sentimente

Nume: Big Hero 6
An: 2014
Regia: Don Hall, Chris Williams
Gen film: animaţie, acţiune, comedie,
Premii: Un premiu Oscar- Cel mai bun film de animaţie

“It is okay to cry. Crying is a natural response to pain”

Filmul ne prezintă povestea lui Hiro Hamada, care la cei 14 ani ai săi este un geniu în materie de informatică şi invenţii. Acţiunea are loc în oraşul San Fransokyo, un oraş fictiv rezultat din fuziunea oraşelor San Francisco şi Tokyo. La vârsta de 3 ani Hiro îşi pierde părinţii şi rămâne în grija fratelui mai mare Tadashi şi a mătuşii lor. Plictisit de ceea ce învaţă la şcoală, Hiro participă la cursele ilegale cu roboţi. Tadashi încearcă să-i ofere o şansă de a-şi folosi talentul şi îl convinge să aplice la Institutul de Tehnologie din San Fransokyo. Hiro îi cunoaşte acolo pe colegii lui Tadashi, sau “tocilarii” cum îşi spun ei. Tot aici Hiro face cunoştinţă cu robotul medical Baymax, proiectul la care lucrează Tadashi. Dacă Frozen îl are pe Olaf, Despicable Me îi are pe minioni, Big Hero 6 îl are pe Baymax ca personaj de care nu ai cum să nu te ataşezi. Marele robot alb, pufos şi sensibil reuşeşte pe parcursul filmului să te facă să zâmbeşţi, dar îţi smulge şi o lacrimă spre final. După moartea lui Tadashi, Baymax rămâne în grija lui Hiro. Hotărât să afle cine este responsabil de moartea lui Tadashi, dar şi cine vrea să distrugă oraşul San Fransokyo, Hiro porneşte în căutarea rău făcătorului. Lui Hiro i se alătură Baymax şi prietenii lui Tadashi.

Conform producătorilor, San Fransokyo este un oraş din viitor. Acesta este numit aşa deoarece după un cutremur ce a distrus San Francisco oraşul este reconstruit de japonezi, cu ajutorul tehnologiei lor.

În România premiera filmului a avut loc pe 25 ianuarie 2015.

Mai multe informaţii găsiţi aici: http://www.imdb.com/title/tt2245084/trivia?ref_=tt_trv_trv şi aici: http://www.imdb.com/title/tt2245084/?ref_=nv_sr_1

Japonia şi cireşii înfloriţi

Pentru că am diferite curiozităţi despre anumite ţări şi culturile lor voi încerca să postez tot felul de chestii interesante despre acestea. Voi începe cu Japonia.

În Japonia e perioada când înfloresc cireşii. Câteva fotografii cu aceştia înfloriţi. Voi reveni curând cu un post despre cultura lor. Enjoy 😀

Sursa fotografii: pinterest.com

 

 

 

 

 

 

Paper Towns

Am văzut “The Fault In Our Stars”(ecranizarea după romanul cu acelaşi nume, scris de John Green) şi mi-a plăcut. Am citit cartea şi mi-a plăcut.  De John Green am mai citit şi “Căutând-o pe Alaska”, aşa că m-am bucurat când am aflat că romanul “Paper Towns” va fi ecranizat. Nu l-am citit încă, dar sper că o voi face în viitorul apropiat 😀

Zilele trecute a apărut  şi trailerul filmulului. Povestea e cam asta: Quentin este îndrăgostit de vecina lui misterioasă pe nume Margo, dar fata nu prea îi dă atenţie. Atunci când aceasta dispare în mod misterios, Quentin pleacă în căutarea ei, împreună cu prietenii lui din copilărie. Dar în urma ei, Margo lasă mesaje codificate pentru Quentin.

Din distribuţie fac parte: Nat Wolff (The Fault In Our Stars), Cara Delevingne, Halston Sage, Austin Abrams, Jaz Sinclair, Justice Smith. Regia este semnată de Jake Schreier (Alpha House, Robot and Frank). În România, filmul va avea premiera pe 14 august.

 

Toţi paşii duc la LIBREX

După-amiaza zilei de 12 martie 2015, a doua zi a festivalului de carte LIBREX.

Pe bulevardul Ştefan cel Mare este agitaţie. Aproapte toată lumea se îndreaptă spre complexul Palas, acolo unde se ţine LIBREX. Rar vezi câte un om care merge înapoi, spre Piaţa Unirii.

În holul de la intrarea în mall e pustiu. La Starbucks e la fel de pustiu. Totul se schimbă atunci când păşesc în Atrium şi văd marea de oameni care se plimbă de colo colo cu câte o carte în mână. La nivelul 0 al Atriumului peste 100 de edituri îşi prezintă oferta editorială din această primăvară. Cu cât înaintez spre standurile editurilor cu atât mă pierd printre oamenii care nu ştiu în ce direcţie să o ia.

Edituri mari precum Polirom, Humanitas, Corint, Nemira, Rao, Curtea Veche, Litera, Trei, Paralela 45, Niculescu sunt prezente şi la ediţia din acest an a târgului. Editurile mai mici, Orizonturi, Timpul, Agaton, Flacăra, Tritonic îşi prezintă şi ele oferta de carte din această primăvără. Dar numele editurii nu contează pentru cei aflaţi la LIBREX, este aglomeraţie la fiecare stand în parte. Sunt edituri de care nu am auzit până acum, Sapientia, Lumen, Adenium, Vicovia, dar arunc totuşi un ochi.

La standul editurii Polirom cine doreşte poate semna o petiţie împotriva timbrului literar. Mirat de multitudinea de iubitori de cărţi care au semnat petiţia, reprezentantul Polirom spune entuziasmat „că poate se va rezolva ceva”. O echipă de filmare de la TVR Iaşi se plimbă agale de la un stand la altul încercând să capteze cele mai bune cadre. La un moment dat o voce îmi spune că nu pot trece mai departe. Mă uit mai bine şi văd un domn la vreo 35-40 de ani, cu trei capete mai înalt decât mine. „Nu te speria, dar nu poţi trece pentru că se filmează”, îmi zice domnul de la pază. Mi-am dat seama cam târziu că era un agent de pază. Fac cale întoarsă spre standul Polirom şi ocolesc puţin ca să ajung pe partea cealaltă a Atriumului.

Merg ce merg şi dau de o conferinţă, unde surpriză, erau aproximativ, 15-20 de oameni. Era locul cel mai liniştit de la târg. Un domn, căruia nu i-am reţinut numele, vorbea despre importanţa numelor şi a limbii. La 10 metri mai departe se desfăşura o altă conferinţă şi la fel de puţini oameni erau interesaţi de ce se dezbate acolo.

Într-un colţ uitat al Atriumului, un domn vindea cărţi vechi, mai exact ediţii de colecţie. De exemplu, volumul Delirul de Marin Preda, ediţia necenzurată ajunge să coste la 20 de lei. Mare sau mic, preţul nu contează dacă vei să cumperi o ediţie de colecţie a cărţii.

După ce am vizitat toate standurile mă îndrep spre ieşire, dezamăgită că anul acesta am plecat cu mâna goală de la LIBREX. Cărţile pe care mi le doream erau la acelaşi preţ ca în librării, deşi se presupunea că cel puţin o parte din ele vor fi la reducere. Am găsit şi cărţi ieftine, dar la puţine edituri. La ieşirea din Palas aceeaşi poveste, pustiu, toată lume mergea spre LIBREX. Aş vrea să-i opresc şi să le spun că nu pierd mare lucru dacă nu merg la târg, poate doar puţin timp…şi dacă aveau atâtea aşteptări ca mine vor fi dezamăgiţi de ediţia de anul acesta.

Nightwish – Sleeping Sun

O seară frumoasă!